Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan atrage atenția în privința noilor tulpini apărute în România. Aceasta susține că noile tulpini de coronavirus sunt mai contagioase pentru copii.
„Noile tulpini circulante sunt mai contagioase pentru copii şi se transmit mai uşor, de aceea categoric copiii sunt un element important de prevenţie din partea tuturor. Nu am avut foarte multe forme severe la copii, ceea ce este îmbucurător, dar prevenţia rămâne de bază şi este un sector la care trebuie să fim cu toţii extrem de atenţi”, a declarat secretarul de stat, pentru News.ro.
Andreea Moldovan a menționat că vârsta medie a celor care ajung să fie internați în spitale cu COVID-19 a scăzut, iar formele bolii sunt mai grave.
„Ceea ce se observă în spitale este o rată mai mare de internare a persoanelor cu vârstă mai scăzută decât au fost în valurile anterioare, şi cu forme grave la aceste categorii. Deci vârste de adult tânăr”, a declarat secretarul de stat, pentru News.ro.
VEZI ȘI: Coronavirus România, 9 martie. Câți pacienți au decedat în ultimele 24 de ore
„Nu avem foarte multe date de eficienţă, cele pe care le avem sunt de multe ori aproximative, dar cu siguranţă nivelul de anticorpi neutralizanţi care apare are un grad de protecţie şi faţă de aceste noi tulpini”, a mai spus Andreea Moldovan.